Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea în serialul umoristic Vacanța Mare, și proprietarul a trei pub-uri din Centrul Vechi al capitalei, vrea să-și facă hotel sau să închirieze spațiul în sistem Airbnb, deasupra localului St. Patrick Irish Pub & Restaurant. Clădirea a fost achiziționată împreună cu fratele său, treptat, apartament cu apartament.
Actorul Mugur Mihăescu, interpretul celebrului personaj Garcea și proprietar la trei Irish Pub-uri din Centrul Vechi al Capitalei, este sceptic că autoritățile vor permite redeschiderea spațiilor interioare ale restaurantelor în vara acestui an, avansând, la Profit TV, un pariu pe 100 de euro că acestea nu vor fi redeschise decât în septembrie sau octombrie. Majoritatea reprezentanților industriei se așteptă la o redeschidere în această lună, fiind deja redactat un draft de ordin de ministru, care mai trebuie avizat de premierul Ludovic Orban și care propune ca dată de redeschidere, cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro, 9 iulie 2020. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranță este 15 iulie.
În cazul în care epidemia de coronavirus va dura, iar statul român nu se va implica să sprijine barurile și restaurantele din România, ale căror afaceri au scăzut la sub jumătate în ultima săptămână, multe dintre acestea vor intra în faliment și se vor închide în cel mult trei luni, iar sute de mii de angajați își vor pierde locurile de muncă, a declarat pentru Profit.ro actorul Mugur Mihăescu, proprietar a trei pub-uri în Centrul Vechi al Bucureștiului. După ce că trăiesc cu spaima acestei molime, foarte mulți români vor fi puși și în fața altei probleme la fel de grave, aceea de a nu-și mai putea întreține familia.
Criza de forță de muncă din România l-a determinat pe actorul Mugur Mihăescu, interpretul celebrului personaj Garcea și proprietar a trei irish pub-uri din Centrul Vechi al Capitalei, să apeleze la angajați din străinătate. Joi au sosit primii patru nepalezi care vor lucra ca ajutoare de bucătar, iar dacă aceștia se vor ridica la nivelul așteptărilor sale, Mihăescu va mai aduce și alți angajați străini.
Actorul Mugur Mihăescu, interpretul personajului Garcea din Vacanța Mare, a fost numit consilier personal al primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, urmând să gestioneze relația dintre municipalitate și Centrul Istoric al Bucureștiului, unde deține un restaurant.
Mugur Mihăescu, componentul trupei de umor Vacanța Mare, care deține un pub și un club în Centrul Vechi din București, îi sfătuiește pe cei care intră în cluburi să se uite, mai întâi, cum arată clădirea, dacă este reabilitată sau nu, dacă intrarea este spațioasă și semnalizată, dacă există ieșire de serviciu și nu este blocată și dacă spațiul este suficient ventilat.